Przejdź do głównej treści

Sevilla, victorie categorică în Europa League. Monaco se impune dramatic la Leverkusen

Nemanja Gudelj a marcat pentru Sevilla în victoria contra lui PSV Eindhoven
Nemanja Gudelj a marcat pentru Sevilla în victoria contra lui PSV EindhovenAFP

Turul play-off-ului Europa League s-a încheiat cu o victorie a gazdelor, două rezultate de egalitate și un succes al oaspeților. Sevilla s-a impus fără emoții în fața lui PSV Eindhoven, AS Monaco a câștigat la Leverkusen într-un meci cu răsturnări spectaculoase, în timp ce partidele Juventus - FC Nantes și Sporting Lisabona - Midtjylland s-au terminat la egalitate.

Bayer Leverkusen a revenit de la 0-1 pentru oaspeți și a preluat conducerea cu 2-1 în prima manșă a play-off-ului Europa League, însă formația monegască a avut forța de a reveni la rândul ei și de a obține victoria pe Bay Arena. 

Francezii au preluat conducerea printr-un autogol al lui Hradecky în minutul 9, dar Leverkusen s-a mobilizat în repriza secundă și a părut să se desprindă în învingătoare grație golurilor reușite de Diaby și Wirtz, însă în minutul 74 Diatta a restabilit egalitatea pe tabela de marcaj.

Golul victoriei lui AS Monaco (2-3) a fost marcat în al doilea minut al prelungirilor de Disasi.

Într-o altă partidă, Sevilla s-a impus fără emoții în duelul cu PSV Eindhoven, reușind să câștige cu 3-0. En Nesyiri a deschis scorul la finalul primei reprize, iar Ocampos și Gudelj au închis tabela în repriza secundă.

Juventus Torino a scos doar un egal, 1-1, în partida cu francezii de la FC Nantes. ”Bătrâna doamnă” a deschis scorul prin sârbul Dușan Vlahovic, care a primit o pasă decisivă de la Federico Chiesa, dar s-a văzut egalată în minutul 60 de Ludovic Blas.

În a patra partidă a serii care a început la ora 22:00, Sporting Lisabona a reușit să salveze in extremis un egal în fața danezilor de la Midtjylland, 1-1. Oaspeții au deschis scorul prin Ashour în minutul 77, dar Coates a restabilit egalitatea în al patrulea minut suplimentar.

Partidele retur sunt programate pe 23 februarie.

Rezultatele complete din Europa League!

Piłka nożna

Wil jij jouw toestemming voor het tonen van reclames voor weddenschappen intrekken?
Ja, verander instellingen